Tom Hooper (The King’s Speech, Les Misérables, The Danish Girl), regizor câștigător de Oscar®, transformă muzicalul lui Andrew Lloyd Webber, care a bătut orice record de longevitate pe scena internațională, într-un eveniment cinematografic fără precedent.
Cats îi are în distribuție pe James Corden, Judi Dench, Jason Derulo, Idris Elba, Jennifer Hudson, Ian McKellen, Taylor Swift, Rebel Wilson, și marchează debutul în film pentru Francesca Hayward, prim-balerină la Baletul Regal britanic.
Cats aduce o nouă viziune asupra musicalului-cult, ca pentru o nouă generație, cu un decor spectaculos, tehnologie de ultimă oră și stiluri de dans care variază de la baletul clasic la cel contemporan, de la hip-hop la jazz, de la street dance la step.
În film îi vom vedea și pe Robbie Fairchild (musicalul de pe Broadway An American in Paris), Laurie Davidson (Will), senzația dansului hip-hop Les Twins (Larry și Laurent Bourgeois), multapreciatul dansator Mette Towley, care a putut fi văzut în videoclipurile unor artiști precum Rihanna, sau în N.E.R.D., al lui Pharrell Williams, prim-balerinul Steven McRae de la Baletul Regal, precum și pe Bluey Robinson, un cântăreț în plină ascensiune.
Universal Pictures prezintă Cats, o producție Working Title Films și Amblin Entertainment production, în asociere cu Monumental Pictures și The Really Useful Group. Filmul e produs Debra Hayward, Tim Bevan, Eric Fellner și Tom Hooper. Scenariul îi aparține lui Lee Hall (Billy Elliot, Rocketman) și Tom Hooper, bazat pe cartea Old Possum’s Book of Practical Cats a lui T.S. Eliot și musicalul lui Lloyd Webber. Producători executivi sunt Lloyd Webber, Steven Spielberg, Angela Morrison și Jo Burn.
Unul din cele mai longevive spectacole muzicale din istoria Broadway-ului, Cats a avut premiera mondială în 1981, la teatrul New London, unde a fost jucat timp de 21 de ani, și a fost recompensat cu cele mai importante premii ale industriei, precum premiul Olivier sau șapte premii Tony, inclusiv pentru Cel mai bun musical. De la data premierei, “Cats” a fost jucat pe scene de pe tot globul, și a fost văzut de 81 de milioane de spectatori din peste cincizeci de țări, în 19 limbi. Este unul din cele mai de succes spectacole muzicale din istorie.
Trailer: