Bine ați venit în maghernița „Hole”, un oraș jerpelit unde moartea e la ordinea zilei și ciorditorii sunt la orice pas. Un ținut unde domnește anarhia, separat de lumea vrăjitorilor, rasa dominantă pentru care locuitorii din Hole nu sunt altceva decât cobaii lor pentru experimente.
Pentru vrăjitori, cei din Hole nu reprezintă o amenințare, însă asta nu este valabil și pentru protagonistul Kaiman, un făt-frumos cu cap de șopârlă, sânge rece, apetit uriaș și imunitate la magie, care luptă împotriva vrăjitorilor alături de prietena sa blondină, Nikaido, pentru a afla cine l-a transformat în șopârlă, cine e omul care stă moca cu chirie în gura lui și cum să facă să revină la viața pe care o avea înainte de toate astea, viața de care, colac peste pupăză, nu-și mai aduce aminte nimic!
Nu știu ce-a fost în capul celui care a creat această serie și să mor dacă vreau să aflu, dar a știut să redea cu mult umor macabru prin intermediul creației sale problemele societății noastre, unde diferența de rasă, culoare, preferințe, grosime a portofelului, aspect, a născut discriminarea și o junglă de animale, unde unii sunt prădătorii, alții victime reale!
Lăsând filosofiile la o parte, sper să vă placă seria, în mare parte episoadele au aceeași abordare, umor și sânge. Apropo, să vă uitați și după ending-ul episoadelor.